“A venit momentul oportun pentru a reforma sistemul de sănătate de care depindem cu toții și care se află într-un colaps de zeci de ani”
Forbes România a invitat comunitatea de business din România să răspundă la cele mai importante chestiuni ale momentului în cadrul proiectului editorial #reinventarearomaniei.
Oportunitatea pentru România
Gabriela Pleșa: Din perspectiva unui antreprenor român și consultant pentru marile corporații internaționale dar și pentru companii românești, cred cu tărie că provocarea din prezent poate fi transformată într-o oportunitate doar dacă, la nivelul autorități publice, vor fi implementate măsuri de reformare reale și coerente.
Domenii ce trebuie reformate
Gabriela Pleșa: În plus față de cele discutate mai sus, așa cum am avut cu toții ocazia să observăm, România este în continuare dependentă de importuri pentru tot ceea ce înseamnă materiale sanitare, începând de la măștile de unică folosință și până la aparatura medicală.
În opinia mea, aceasta ar trebui să fie o primă industrie care necesită o reformă cât mai rapidă, astfel încât dependența de importuri să fie redusă semnificativ. S-a observat faptul că antreprenorii români au resursele și potențialul de a produce la nivel industrial, toate categoriile de produse absolut necesare pentru sistemul sanitar.
Măsuri urgente pentru relansare
Gabriela Pleșa: Raportându-ne la criza generată de coronavirus, măsurile de sprijin acordate de Guvern au avut un impact pozitiv în special dacă ne referim la cele din domeniul muncii. În continuare avem disponibile măsuri de sprijin pentru angajatori.
Dacă, însă, ne raportăm la costurile de angajare, este limpede că, pe termen mediu, reducerea acestora ar fi pentru mediul antreprenorial de un real ajutor. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveste costul forței de muncă. Acesta este un factor puternic inhibator și, totodată, generator de muncă la negru, care generează efecte negative în lanț.
Revenirea domeniului
Gabriela Pleșa: Până în acest moment, serviciile de consultanță în imigrări/mobilități internaționale au avut mici scăderi, în sensul în care au continuat doar proiectele aflate în derulare la începutul pandemiei. Alte arii de consultanță în special cele din sfera Resurselor Umane/Dreptul Muncii nu au fost afectate în sens negativ, chiar au avut creșteri semnificative și mă refer aici în special la aria de drept al muncii ce implică restructurări și reorganizări de personal în cadrul companiilor.
Continuarea aici