Noile cerințe minime referitoare la duratele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauze minime și perioade de repaus zilnic și săptămânal pentru conducătorii auto

REGULAMENTUL (UE) 2020/1054 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/ 2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la duratele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal a fost adoptat în data de 15 iulie 2020 și este obligatoriu pentru toate statele membre UE. Pachetul de măsuri se aplică din data de 20 august 2020 și urmărește crearea unor condiții ideale de muncă pentru conducătorii auto, cât și corectarea unor deficiențe în punerea în aplicare a cadrului juridic respectiv.

În primul rând, societatea de transport are obligația de a organiza activitatea conducătorilor auto astfel încât aceștia să poată reveni la centrul operațional al angajatorului sau la locul de reședință al acestuia o dată la fiecare trei sau patru săptămâni consecutive, conform Articolului 8, alineatul (8a). Conducătorul auto își alege locul de repaus, angajatorul având posibilitatea de decizie doar în cazul în care conducătorul auto nu optează pentru niciuna din aceste două posibilități. Obligația de întoarcere se aplică transportului rutier de mărfuri sau de călători, indiferent dacă vehiculele sunt închiriate sau deținute de angajator sau dacă sunt destinate transportului de călători sau de mărfuri.

Societatea este obligată să păstreze evidențele timpului de lucru cel puțin 2 ani la sediu. Începând cu 2 februarie 2022, documentația privind organizarea întoarcerii conducătorului auto (înregistrări tahografe, registre de sarcini, bilete etc.) poate fi supusă controalelor efectuate de autoritățile competente.

Costurile aferente întoarcerii conducătorului auto sunt suportate de către angajator doar în cazul în care perioada de muncă anterioară întoarcerii în unul din cele două locuri se încheie într-un loc situat departe de locul de întoarcere ales. Perioada de odihnă neîntreruptă de cel puțin 45 de ore pe săptămână (poate fi redusă la cel puțin 24 de ore) trebuie efectuată într-un spațiu de cazare adecvat, adaptat pentru bărbați, cât și pentru femei, cu spații de dormit și instalații sanitare adecvate (hotel, apartament închiriat etc).

ATENȚIE : Această perioadă de repaus săptămânal normală nu se poate efectua în cabina vehiculului.

REGULAMENTUL (UE) 2020/1054 modifică Articolul 8 alineatul (6) după cum urmează:

„(6) În oricare două săptămâni consecutive, un conducător auto trebuie să efectueze cel puțin:

(a) două perioade de repaus săptămânal normale; sau

(b) o perioadă de repaus săptămânal normală și o perioadă de repaus săptămânal redusă de cel puțin 24 de ore."

Însă este de menționat faptul că i se permite conducătorului auto care efectuează operațiuni de transport international de mărfuri pe distanțe lungi să se întoarcă la domiciliu pentru perioada normală de repaus săptămânal și să fie compensat pentru perioadele anterioare de repaus săptămânal reduse. Conform Articolului 8 alineatul (6b), după 2 perioade de repaus săptămânal reduse, conducătorul auto va beneficia obligatoriu de perioada de repaus săptămânal normală de cel puțin 45 de ore, aceasta fiind precedată de o perioadă de repaus luată drept compensație pentru cele două perioade de repaus săptămânal reduse efectuate în săptămânile precedente. În plus, trebuie avut in vedere ca perioada de repaus săptămânal să fie acordată cel târziu după 6 zile consecutive de muncă.

De exemplu, un conducător beneficiază de 25 de ore de repaus săptămânal redus în prima săptămână, iar în săptămâna a doua de 24 de ore. Repausul săptămânal din săptămâna 3 trebuie să înceapă cel târziu până la încheierea a șase perioade de 24 de ore de la sfârșitul perioadei de repaus săptămânal anterioare, iar compensațiile pentru primele 2 săptămâni trebuie efectuate înaintea repausului săptămânal normal de 45 de ore.

Săptămâna 1: 25 de ore repaus săptămânal redus

Săptămâna 2: 24 de ore repaus săptămânal redus

Săptămâna 3: 20 ore compensație săptămâna 1+ 21 ore compensație săptămâna 2 + 45 de ore

O altă condiție pentru posibilitatea reducerii a 2 perioade de repaus săptămânal este ca în oricare patru săptămâni consecutive, conducătorul auto să efectueze cel puțin patru perioade de repaus săptămânal dintre care cel puțin două perioade de repaus săptămânal să fie perioade de repaus săptămânal normale. Conducătorul poate efectua mai multe perioade de repaus săptămânal de 24 de ore sau mai lungi în perioada de două săptămâni consecutive.

Obligativitatea compensării perioadelor de repaus săptămânal reduse nu se aplică și în cazul perioadelor suplimentare de repaus săptămânal reduse. În cazul a mai mult de două perioade de repaus săptămânal reduse, perioada de repaus săptămânal redusă efectuată cel mai aproape de termenul limită prevăzut de șase perioade de 24 de ore de la sfârșitul perioadei de repaus săptămânal anterioare ar trebui considerată ca fiind perioada de repaus săptămânal redusă care ar trebui compensată.

Perioada de repaus săptămânal redusă și perioada de repaus zilnic pot fi efectuate în cabina vehiculului doar dacă acesta dispune de spațiu de dormit adecvat.

Gabi Plesa